Thursday, 8 August 2013

Îngrijirea părului la 30ºC


Temperaturile din ultimele săptămâni au fost greu de suportat, ajungând până la 40ºC și de multe ori, părul este ultimul lucru la care ne gândim. O să vă arăt azi ce obișnuiesc eu să folosesc și pe ce ar merita să dați banii!  


În primul rând, o perie bună! Eu folosesc de aproape jumate de an Tangle Teaser, un fel de piepten cu perii foarte moi care pretinde că nu rupe sau distruge firele de păr. Îl folosesc atât pe părul ud cât și uscat și într-adevăr nu este așa de „violent” ca alte perii care le-am avut. Partea negativă e prețul, relativ mare și faptul că la noi nu l-am găsit încă. Îl puteți lua de aici cu transport gratuit! Eu il recomand, arată la fel de bine ca în prima zi, se curăță ușor și în plus există în toate culorile curcubeului! :D

Pentru șampon și balsam folosesc momentan de la Schwarzkopf Gliss pe cele cu uleiuri nutritive și keratină. Au un miros foarte plăcut, de citrice iar șamponul este potrivit pentru părul mai uscat și hidratează foarte bine. Cu un preț ok și disponibilitate în orice supermarket, nu pot găsi niciun aspect negativ.



După baie îmi place să folosesc un ulei de păr, iar noua mea achiziție este Tratamentul Leave-in CHI Silk infusion. Cu extract de mătase maturală, lasă părul incredibil de moale și protejează în același timp de soarele puternic. Ajunge doar câteva picături la o folosire și o sticlă de dimensiunea aceasta îmi va ajunge cu siguranță aproape un an! Se găsește la emag cu transport gratuit, iar câteodată intră la ofertă, eu l-am luat cu 15% reducere. 


Fiind foarte cald, am renunțat complet atât la uscătorul de păr cât și la placa de întins. În schimb folosesc Tony&Guy Casual Sea Salt texturising spray, un fel de sare de mare care oferă textură părului și îl lasă arătând relativ aranjat. În ultima vreme au apărut multe produse asemămătoare, iar acesta se găsește pe la saloanele de coafură.




    


Ca ultim accesoriu, îmi plac aceste benzi pentru păr de la MeliMelo. Nu cred că sunt pe placul tuturor, dar pentru fani, sunt sigură că se mai găsesc încă în magazine și sunt și la 50% reducere!


Până data viitoare, stați departe de soare și beți multă apă!
                     Rox

2 comments:

  1. Interesant articol. M-ar interesa ceva despre cum sa iti ingrijesti tenul la 30 de grade Celsius. Cremele sunt greu de suportat pe caldura asta.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc!
      Si ma gandesc sa fac ceva asemanator pentru ten cat de curand :)

      Delete