Nimic nu strigă mai mult a vară decat o pereche de pantaloni scurți. Și dacă sunt din blugi, cu atât mai bine! Dar de multe ori, prețurile din magazine pot fi cam ridicate. Nu stiu de ce, dar nu am nicio problemă să dau 150 ron pe o pereche de blugi lungi, dar unii scurți la același preț îmi par excesiv de scumpi. În acest mini-tutorial o să vă arăt cum am facut rost de două perechi de blugi scurți care după părerea mea au ieșit destul de interesant!
Oricum, m-am trezit ieri cu dorința puternică de a tăia ceva. Blugi. Mulți blugi. Blugi pe care i-am ținut în dulap probabil ani de zile, toți așteptand ziua când „îi tai”. M-am limitat la două perechi, unii albastru deschis care i-am purtat muult prea mult și unii închiși, oarecum oribili care i-am purtat o singură dată.
Dacă veți încerca să tăiați și voi blugi, veți mai avea nevoie de următoarele ingrediente:
- o sticlă de înălbitor sau clor, cu cât mai tare cu atât mai bine;
- ceva de decor: flori, stele, inimioare, etc (eu am folosit niște „cipcă” veche în formă de flori);
- un marker negru;
- ață și ac;
- o pensetă (nu cea mai bună pe care o aveți);
- o foarfecă (cea mai ascuțită pe care o găsiți).
Următorul pas, trasați o linie pe unde va veni tăietura. De preferabil cu blugii pe voi și tot timpul mai lungi decât ați vrea. Poți oricând să mai tai după, dar dacă sunt prea scurți din prima, poți să-i arunci la gunoi. Și atenție la buzunare!
După, primul picior va folosi drept model pentru celălalt! :)
În mare, pantalonii sunt scurți și purtabili după această etapă, dar am vrut să-i distrug putin. Am trasat cu markerul linii paralele și orizontale unde am vrut tăieturile să vină iar marginea am finisat-o puțin cu foarfeca să arate mai uzată (nu tăiați marginea!). Pentru a obține un efect interesant, în colțul din dreapta jos am făcut două tăieturi paralele și orizontale cam la 5 cm distanță. Apoi am scos cu penseta firele mici dintre cele două linii.
După ce am terminat cu totul, am bagat pantalonii la spălat pentru o distrugere completă și gata, aveți modelul final! Am ales să păstrez acești blugi relativ clasici, fără modificări dramatice.
Nu același lucru pot sa spun pentru cealaltă pereche, la care probabil ura față de ei a fost direct proporțională cu creativitatea!! Am urmat aceiași pași până am scurtat blugii, lăsându-i mai lungi decât ceilalți.
În continuare, am diluat clorul 1:1 într-o găleată și am lăsat blugii să se decoloreze scufundându-i 2/3 în apă pentru aproximativ 30 de minute. Nu există o regulă pentru timp, odată obținută culoarea dorită se scot din clor și se clătesc bine cu apă. Nu lăsați totuși peste 30 de minute că veți distruge materialul!
După ce s-au uscat am rupt marginea blugilor la distanțe de 2-3 cm pe toată lungimea. Materialul va fi foarte ușor de rupt, deci e de preferabil să nu folosiți foarfeca. Apoi cu o pensetă sau chiar cu degetele separați firele albastre verticale până sunt complet deșirate iar firele orizontale albe cad. O să obțineți cei mai frumoși franjuri ever! :D
Pentru a da un aer super-hippie blugilor, am cusut la buzunare 3 floricele de macrame. Am auzit că există un fel de lipici special pentru materiale, dar nu l-am găsit încă!
Și modelul final! Îmi place foarte mult cum au ieșit aceștia, formele de cer + nori, franjuri și flori, plus că au talia foaarte înaltă, deci vor fi foarte in-fashion! :)
Sper că veți încerca și voi să dați un aer proaspăt blugilor care știu că îi aveți și plâng prin dulapuri și sunt curioasă pe care pereche dintre cele două ați purta-o? Eu știu că pentru restul verii am pantaloni scurți!
Pe data viitoare,
Rox

me loves the hippie jeans
ReplyDeleteme too!! :D
Delete